Archives mensuelles : décembre 2016

Miraculu natalescu..



A valle chi vi vogliu prisintà è a meia. E bella persa e quelli chi ci ghjunghjenu si so, a maio parte di u tempu, sbagliati di strada. E dino assai inquietante quandu si ne casca a notte e chi l’umbreghju di e muntagne vene annigrisce e piniccie e, capinsu, e fureste di lecce e di castagni diggia belle bughjose da per elle. Ci so parechji paesoli chi parenu suminati d’una parte e di l’altra di u strado a qualchi chilometri l’unu di l’altru..
Per di tuttu, questu locu è statu assai, luntanu di a mudernità e aghju cunisciutu u mo paese senza electricità. Ava, avemu ancu a televisione e u telefonu ma tenimu sempre in mente, i tempi anziani e parechje cose ,smarite altro, so sempre un pocu vive indè mè..

Ma quandu ci pensu, un ci è chi una cosa chi a veramente cambiatu. U locu ava è spupulatu… un ci è piu nimu per parlà di tuttu stu passatu.. Pecatu, chi u ricordu di certe personne pianu pianu si squazza in vece chi a so storia si meritaria di esse conta davanti u fucone, assai dopu ch’elli sianu smariti.

Si chjamava Ghjacintu, ma tutti u cugnumavanu  » a mosca  » dapoi ch’ellu avia fattu comu si dice omu, u so pruverbiu. U megliu è di racuntavi l’affaru chi vo sapissite esattamente quale era. Dunque, un ghjornu chi u sole sciappava e petre, ellu travagliava à l’infora. Ghjacintu era turmentatu da una mosca ch’allitava u sudore. Volava eppo si ponia nantu quellu tintacciu. Ellu, ognitantu lasciava puru cascà a so carica per tumbà u mignocolu ma u so motu u faccia fughje. E durava cusi dapoi una bella stundetta sotta l’occhji alegri di una cumpania a mezz’adrumintata. Tuttu d’un colpu, piu vivu per una volta chi a mosca, Ghjacintu a si piglia e tutti aspettavavanu chi l’inciaccessi ma inno. Ghjacintu ben ‘accuratu li strappava l’ale e lasciendula in terra li face  » ava marchji a pedi quante mè  » E cusi ch’ellu si vede chi gattivu un ‘era e chi s’ellu pinsava micca a l’usu cumunu, un li mancava l’arbitriu.

L’averete capitu, ci era a ghjente per stu cantone e particularmente, una ghuventu assai turbulente e chi pinsava sopra tuttu a trove a macagna di quelle, una chi feria spanzassi i paesani mentre parechji mesi. Vi puderia parlà di l’unu o di l’altru ma l’affaru chi vi vogliu cuntà, ne tuccava trè. Tantu megliu chi a stu ghjocu eranu puru i piu forti. A sapete di quelli capace di fà crede a i furesteri chi di sicuru Nabulio è interratu in Pariggi ma chi u so craniu di zitellu è qui…indè u cemeteriu di u paese ! E di lagnassi chi u merru un faccia nulla per fà cunosce st’eventu quantunque maio per a storia di a Corsica… E l’altri ch’ingullianu questa sumerata di capochja…..

Di u genaru à azzingà un filu a i pedi d’un mortu mentre a veghja per fà move l’anca e fà nasce a u panicu indè i presenti..In fattu fine, pullastri invintivi e maligni chi senza gattivera, s’eranu sceltu a Ghjacintu  » a mosca  » cume sibula di e so burle e altre barzulette. Si chjamavanu Batti, Pasquale e Ghjuvan-Ghjacumu..a casata un si ne parla chi, ci vole a capiscela, so sempre vivi e piuttostu sgio..a chi duttore, a chi circadore..e anc’unu chi face a puliticha per ste Francie…

Omu s’avvicinava di Natale e i ghjorni chi eranu corti e puru freti si terminavanu a lu caffè. Ghjacintu ci passava sempre una bella stonda, u tempu di sciaccassi chjachjarandu duie o tre bicchierii di vinu. Li piacia assai lu vinu ma, u tintu era troppu poveru per pudène beie bonu e abbastanza. Dunque, prima di raghjunghje u so paesolu di Montistrellu, luntanu di u paese di qualch’ettometri, lasciava sempre a cumpania incu a listessa cacciata  » pecatu ch’in funtana un ci corre che acqua, u vinu m’averia fattu pro  » Parlava di a funtana sotta a so casa. Tutti i paesani questa filastrocca, di mente a cuniscianu e  » a mosca  » un n’avia mancu u tempu di compie a so infrasata chi a salla sana a ripigliava in coru e mughjendu.

Per dilla franca Batti, Pasquale e Ghjuvan-Ghjacumu s’ annuiàvanu. Sempre e listesse macagne. Quante cani annasandu, circavanu sempre qualchi scimità da invintà. Cume sta sera qui, Ghjacintu si n’andava quante d’abitudine sotta li mughji di a cumpania, Pasquale era statu mutu. Quandu l’altri l’anu fighjulatu, avia un surrisu tamantu e l’occhji abbagliuliti di quellu chi a trovu a macagna di e macagne..una chi avia da esse stampata ! Ma un di nulla a i so cumparsi. Tropp’a bonora. Bastava, li spiego, chi mentre i quindeci ghjorni chi firmavanu sin’a Natale avianu da ripete a Ghjacintu chi un miraculu natalescu era sempre pussivule, chi Ghjesu avia cambiatu l’acqua in vinu in Canaa e chi, s’ellu prigava assai ribicchinandu parolle magicche, u vinu avia da zirlà di a funtana per Natale.

U lindumane sera, a lu caffè, quante cuspiratore, anu pagatu un bicchieru di vinu sceltu a Ghjacintu e cuminciatu l’operata. U tintu chi era pietosu fu scunvintu facilmente incu l’aiutu di u vinu e turno a casa ripetendu a preghera chi avia da cambià l’acqua in vinu. Chi era sta preghera, nimu un l’a mai sapiutu chi  » a mosca  » a dicia mezavoce. Di sicuru qualchi bestialità imaginata da questi tre diavuletti. E torna a Vignale, tutte e sere, vinu sceltu, preghera e discorsi. U vintiquattru, Batti e Ghjuvan-Ghjacumu un vedianu induve Pasquale li vulià purtà. Un vedianu l’interessu di a storia postu chi  » a mosca  » quandu avia de vede chi a funtana dava sempre acqua, passeria subitu a altra cosa e chi a burla un faria ride a nimu !

Ma Pasquale avia pinsatu a tuttu….  » Sta sera ô cumpa, mentre a messa e dopu mentre a sopracena, Ghjacintu a da beie e sera di sicuru mezzu briacu . Eiu aghju messu a parte una buttarella .di cinquanta litri chi aghju empiutu di vinu di Patrimoniu arrubatu in cantina di Ziu Antone…chi s’ellu a sa mi tomba…aspittemu a mezanotte..Tu, ô Batti colli a a colta..l’aghju diggia cullatu quassu a buttarella…aghju straziatu in veru ma ava ci è. Tutt’è prontu…Taglii subitu l’acqua…Eiu incu Ghjuvan-Ghjacumu ci cansemu indè Ghjacintu, li parlemu di a funtana….quand’ellu sorte per virificà s’ellu ci è statu qualchi miraculu…fiscu duie volte…tandu tocca tè di fà corre u vinu indè u cundottu.. U tempu chi  » a mosca  » ghjunghji a a funtana, ci sera u vinu e allora ô zittè, di stu colpu miraculosu, di i mughji di Ghjacintu si ne parlara omu da qui a deci anni. A macagna di u seculu.

Batti e Ghjuvan-Ghjacumu eranu meravigliati e si so passati a ghjurnata di u vintiquattru a fà u passu e u vene, indè l’unu, indè l’altru, bevendu qui un aperitivu, altro un vinu caldu incu aranciu e limone. A sera eranu cotti e ognunu si dubitava di qualcosa. Si vidia a u so aria ch’elli priparavanu qualchi culpacciu ! A lu caffè, vers’ott’ore, u spartimentu di Ghjacintu fu salutatu da un  » ô a mosca un smintica a to preghera « …Eranu puru trasaltati.

A serata s’era passata indè Ziu Anto a manghjà e a beie sin a mezanotte. Dopu, i tre cumpari s’avianu pigliatu a a strada per cullà in Muntistrellu. Un pocu u cotru, assai lu vinu ch’elli avianu betu, a spassighata fu difficiule…ma..cume previstu, Batti si ne cullo a a colta e i duie altri so andati a pichjà a a porta di Ghjacintu manera di salutalu. U brav’omu era vicinu u caminu e pinciulava, bellu techju dopu u ripastu assai ricu e avvinatu ! U miraculu un s’avia sminticatu ! Fatte e salutazione, Pasquale li face  » allora ô Ghja ! E sta funtana..un si mancu surtitu per vede si un curria lu vinu di Patrimoniu ? « .

U nome di Patrimoniu avia puru discitatu a mosca e era prontu a sorte da virificà . Surtendu, Pasquale fisco duie volte, forte a l’usu di i pastore chi indè i tempi tutti a sapianu fà. U tempu di ghjunghje a a funtana sculisciandu nant’a u cotru, trampaleghjandu, e Ghjacintu li scappa un mughju, ma un mughju da fà trimà li vetri di i purtelli.. » vinu, vinu…Ô a ringrazziati ô Diu…Miraculu…chjamate u prete, inno u vescu chi è un miraculu…a funtana è miraculosa  » Ma, l’avemu detta diggia,  » a mosca  » un era scemu e nanzu di chjamà piuvani e altri frati, s’è dettu chi seria megliu di ghjuvassi di stu rigalu ! E mughjandu sempre, si ne torna in casa per circà e damisgiane !

Pasquale e Ghjuvan-Ghjacumu un si tenianu piu..morti di risa. Si svultulavanu indè a neve, saltavanu quante capretti e u spectaculu di Ghjacintu empiendu e damisgiane cantandu cantichi li campava. A mosca cuntentissima, incu u so vinu si ne fallava sempre arrigraziandu… grazie! grazie tante! grazie mille! grazia à Diu!..ci ne era per tutti..Sant Anto, San Lurenzu e San Pancraziu.

Pasquale dicia a u son amicu ridendu, a mezzu buccheghji  » chi risa, ma u megliu a da vene…quandu s’anu da liticà incu u prete qui ellu un vulera crede a u miraculu…ci a da esse azzuffu in chjesa..  » Ghjuvan-Ghjacumu ridia anch’ellu ma li face  » ô Pasqua’ chi divintara Batti, chi un l’avemu vistu ? A mancatu tuttu..si sera persu..ci vole a cullà da circalu ! « .

Un avianu mancu fattu centu metri indè a cullata chi Batti s’affaco….biancu..biancu quante s’ell’avia vistu u fulettu..  » Ô Batti, chi ai da fà u musu ? « ..  » Alè…parlà chi pari dissanguinatu.. « …Batti barbagliulandu, tandu li face….  » ci è qualcosa chi un va micca, ô zitté…quandu so ghjuntu quassu, aghju subitu tagliatu l’acqua e po mi so messu per aspettà indè a barraca induve ci so i cuntadore….e…avianu accesu un speziu di brasgeru chi un ghjaccessinu quelli cuntadore…u caldu…u vinu..troppu manghjatu…mi so addurmintatu e…un t’aghju entesu fiscà ô Pasqua’.. « .

 » E allora ô Batti..chi voli di « …  » vogliu di chi mi discetu ava…e chi a buttarella è sempre piena chi un l’aghju imbrancata… « …In furia so cullati e anu trovu effetivamente a buttarella piena. Patansciavanu…chi li era vinutu a paura. Chi nuttata anu passatu, straziendu per fallà a buttarella a u so locu in cantina indè Ziu Anto, pensandu a st’offesa chi avianu fattu a u celu…

Peghju fu u lindumane, chi Ghjacintu i si pigliava quante testimone…e elli un pudianu mancu piu parlà. Ellu passava per scioccu ma elli ancu di piu chi eranu d’accordu per di ch’avianu vistu corre u vinu..Mesi dopu, un pudianu entre in caffè senza sente a cumpania chi si ghjucava a risa  » date vinu di a funtana a questi briacone « .Eppo, cume u restu, questa storia s’è persa…

A l’epica era omu fattu e ava so vechju…e per quessa chi a vi contu chi eiu u sicretu u cunoscu. Eiu ch’elli chjamanu sempre Ziu Anto…Chi priparavanu qualcosa a sappia e m’era arrivistu chi u mo nipote s’era fattu un’affacata in cantina.. Un m’a costatu tantu. Cinquanta litri di vinu e a fatiga per purtalu quassu a l’appiatu..a fatiga d’accende u brasgeru chi a sappia chi Batti bellu briacu s’avia da adurmintà..e dopu quandu aghju entesu i fischi so eiu chi aghju fattu corre u vinu miraculosu..Tantu megliu ! Ghjacintu a avutu e a si meritava duie damisgiane di Patrimoniu. E stelle luccicavanu indè i so ochji chi per ellu era da veru un miraculu. Ch’ellu riposi. In Paradisu di sicuru. E per i tre ghjuvanotti, è stata bella a lezzio. Anu amparatu chi ci vulia da macagnà quelli chi si ponu difende. Cinquanta litri di vinu per mette sale in zucca di sta bella ghjuventu, vale u colpu, inno ?

Tempi di una volta…E ava, chi so solu in stu paese viottu mi riscalda u core di pinsà davanti u caminu a queste fole di tempi fa…

PS.. le blog que vous parcourez, fait partie d’un site dédié à l’apprentissage de la langue corse. Si vous voulez le découvrir, cliquez sur l’image ci-dessous…

On le reconnaît à la marque!

J’ai retrouvé quelques vieux livres. Trois en particulier qui m’ont marqué. Le premier c’est « la renfermée, la Corse » de Marie Susini qui parle avec émotion et justesse de son rapport à l’île. Sensation d’enfermement lorsqu’on y est et tristesse et abandon quand on s’en éloigne.

Le deuxième c’est le fameux « Corse, île de granit » de Dorothy Carrington. Une découverte et un étonnement. Une anglaise qui parle de la mythologie et de l’histoire corse avec un tel talent. Le mazzerisme, Filitosa.  Je lui dois beaucoup.

Et enfin, un chapitre d’un livre de Philippe Meyer « Dans mon pays lui-même » où il évoque son passage dans l’île. Une chose l’a étonné. Une chose vraie que vous pourrez vérifier chaque fois que vous rencontrerez un compatriote pour la première fois. Deux questions. Toujours les mêmes. D’où es tu ? De qui est tu ? Meyer remarque à juste titre, qu’en Corse on est de quelque part et de quelqu’un avant d’être. Il dit qu’il n’y a pas de bête perdue dans l’île.
C’est comme ça qu’une pensée en appelant une autre, j’en suis arrivé à penser à un proverbe.. on le connaît à la marque..si cunosce a u segnu..  proverbe bovin qui renvoie à l’ancienne pratique du brétaudage.

Le bretaudage c’est la pratique qui consiste à couper un animal. Le castrer ou le tondre. Ici, il est question de couper les oreilles du bétail pour pouvoir le reconnaître. Car chacun le sait, les vaches se promènent. Le brétaudage vaut possession et cette possession va à l’ainé des enfants. Aussi, chaque garçon ajoute un signe particulier à la marque originelle.
J’ai retrouvé dans un autre vieux livre quelques unes de ces combinaisons.
Il me semble que ce sujet n’a pas été exploré sur internet alors je vous le propose avec les dessins qui vont bien. Et un petit fichier son pour la prononciation.

fessu                Fessu : fendu par le milieu dans le sens de la longueur

mozzu             Mozzu : sectionné au premier tiers

mozzuet-duie-fette              Mozzu e duie fette : sectionné et fendu une fois

mozzu-et-tre-fette            Mozzu e tre fette : sectionné et fendu deux fois

morsu        Morsu : morsure devant ou derrière pour supprimer un demi cercle

pinciculu         Pinciculu : découpé comme une morsure mais en laissant pendre le morceau presque détaché

scultillatu           Scultillatu : sectionné en biais d’un coup de couteau

spinnulatu       Spinnulatu : fendu par le milieu dans le sens de la longueur comme pour fessu en sectionnant l’une ou l’autre moitié

furcella           Furcella : fourche obtenue en pliant l’extrémité de l’oreille dans le sens de la longueur et en enlevant un morceau en forme de V

tafunatu            Tafunatu : troué vers le milieu

intaglia           Intaglia : entaille sur l’un des deux bords

Je ne crois pas que vous aurez l’occasion de voir des bêtes avec ces marques. Il faudra se contenter des agrafes en métal. Plus efficace mais moins nustrale.. Comme les vaches ne parlent pas, on ne saura jamais la technique qu’elles préfèrent.

PS.. le blog que vous parcourez, fait partie d’un site dédié à l’apprentissage de la langue corse. Si vous voulez le découvrir, cliquez sur l’image ci-dessous…