Archives par étiquette : cacciata

Cacciate (2)

Si sente pichjà a a porta.. Entrite, entrite ô zittè chi fora face un fretu chi si seca. Mirate,  aghju incipattu gran’focu. Pusate vicinu u caminu, pigliatevi un bichjeru di vinu e quandu sera pronta a brusta, ci faremu duie o tre arrustite. Allora, pare chi vi anu piaciutu e cacciate di Jojo e chi ava, vulete sente quelle di Titine ?
Si l’affaru un sorte micca di casa e vi possu narrà.
Dunque v’aghju da parlà di Titine. Era una dona brava ma comu possu di..piutttostu senza malizia. Dicia cio ch’ella pinsava e cose cum’elli li venianu. Stava in Niolu e tra di noi ci era a parintia, alluntanata ma parintia quantunque. Luntanu ch’ella era un la vediamu tantu, chi a l’epica, cullà di Filosorma in Niolu era una spedizione. E a mè, mi dispiacia d’un cunoscela chi Mamma m’avia dettu, chi quandu era natu, Titine m’avia trovu assai bellu. Dicia sempre chi criature quante mè un ci ne era tantu. E era bramosa di vedemi torna. E di sicuru esse ammiratu cusi mi piacia assai !
Un ghjornu, avia a pocu pressu quindec’anni, avemu dicisu di fà in duie o tre ghjorni u giru di i nostri parenti niulinchi. V’arricurdate a canzone « a muntagnera » di u tintu Marcellu Acquaviva di l’Acquale ?
Avvedeci ô Filosorma
Incu i parenti e l’amichi
Sempre ligati a u Niolu
Per e gioe e li castichi
Da Montestremu a lu mare
Avemu listessi antichi…
Dunque, si simu cansati in parechje case per finisce per quella di Titine. Era puru cuntentu di vede in fattu fine questa dona chi mi tenia cusi caru. Ohimè..quandu so entrutu in salottu induve c’ aspettava, l’aghju entesa di..(tanti anni dopu, aghju sempre e so parolle in mente ! !) quand’ella m’a vistu
« E quessu Anto’..ma cum’ellu è goffu..un la dicu piu ch’ellu è bellu..ma cum’ellu è inguffitu..ma cusi goffu..ma cusi goffu ! »
Tutt’in terra ô zittè. A m’aghju pigliata e m’aghju tenuta. So surtitu, cochju cochju, manera d’ingolle cio chi mi paria tandu un bel’affrontu. U peghju è chi quarant’anni dopu, i mo cari cugini carnale ( si ricunusceranu) si campanu certe volte quandu m’affacu, mughjandu « ma cusi goffu ! »
Un’altra volta, Titine si n’era andata da fà una visita a una paesana chi venia di parturisce. Ci vole da sapè chi a surella di Titine, pocu tempu nanzu avia persu un ciucciu qualchi ghjorni dopu a so nascita. Quand’ella a vistu u cininu indè u so veculu, a fattu questa cacciata « ah..i belli morenu e i goffi campanu »
Cusi si vede chi di a belleza e di u guffeghju, a nostra amica ne avia primura !
Bon..eiu mi so rimessu di sta vergogna..un n’era cusi grave ma a mamma chi s’a pigliatu in faccia quellu ghjastemu, un so micca sicuru ch’ella appia troppu prizziatu l’affaru.
Tempi d’una volta… ava so tutti in Paradisu, Jojo, Titine e l’altri e so sicuru chi certe volte, si campanu di risu, l’anghjuli e i cherubini !

PS.. le blog que vous parcourez, fait partie d’un site dédié à l’apprentissage de la langue corse. Si vous voulez le découvrir, cliquez sur l’image ci-dessous…

Cacciate!

Amicu pinzutu, mi scusarè chi, oghje, aghju scrittu in corsu senza traduzzione. Ma aghju pinsatu dino a quelli chi strazianu per leghje a nostra lingua. M’aghju arregistratu e cusi, ommancu puderete sente si un riescite da leghje.

Dunque, vulemu parlà di e cacciate. Una cacciata è une replica spiritosa o certe volte scherzosa  ch’omu po chjamà ancu tirata s’ella è un pocu longa. Ma quante a mè, e piu belle so quelle chi un so micca fatte apposta.

Aspessu, e cacciate so ligate a unu o una, chi senza malizia, fanu cumu si dice, u so pruverbiu. Aghju sempre in mente certe vechje dedicate a i raconti, fole e altri stavaltoghji. A un mumentu datu, qualchisia dumandava sempre..  « ahè, contaci l’affaru di u tale ». E ci campavamu ben chi queste storie l’aviamu entese forse piu di dece volte.

Allora, vulemu fà quante si eramu vicinu a u fucone e tuccara a mè di fà u narratore.

Quandu omu parla di cacciate, pensu a duie personne. Un omu e una dona. I veri nomi firmaranu secreti e i chjamaraghju qui, Jojo e Titine…

Duie o tre cacciate di Jojo per cumincià..Una volta, u nostru Jojo si ne cullava carcu quante un zimpignaghju, trascinendu nante e so spalle, un bellu carcu di legne. Una mosca u stuzzicava, allitata di sicuru da u sudore. U tintu, un la pudia fà parte. A un mumentu latu, chi ne avia una techja, a lasciatu cascà u legnu in terra, s’a acchjappatu a mosca. I testimonii pinsavanu ch’ellu avia da tumbala per vindicassi. Inno ! L’a strappatu l’ale e a surtitu questa cacciata, lasciendula parte…  «  Ava, marchja a pedi cume mè ! ! ».

Un’altra volta, s’era cansatu in casa di paesani ch’avianu persu a so mamma. Facia cume si dice, i so duveri. Quand’ellu è ghjuntu, i figlioli dopu duie o tre parolle di  circunstanza l’anu dumandatu s’ellu vulia vede a so mamma, per un di a morte o u corpu. E ellu a rispostu «  Perche, è arritta ? ! » Ohimè, pare chi i tinti fratelli, ch’un avianu tantu u core a ride, un a possutu tene..

Un’ultima di Jojo….Per fà un travu di tettu, bisugnavanu in paese, un fustu longu e ben dirittu. Questu fustu l’avianu trovu, un lariciu, indè a Cavichja, vicinu u fiume. Ma ci vulia a fallu ricullà piu in su. Incu e fune, u trascinavanu cum’elli pudianu a mezzu machja, in un bellu pindone. Tiravanu e tiravanu torna, eranu stanchi. Jojo, per tirà piu a l’asgiu, s’era affunatu. Avia a corda chi facia u giru di u so corpu. Cio ch’avia d’accade è accadutu.. Tuttu d’un colpu, l’è scappatu da i mani u fustu e l’anu vistu trabughjà e un tintu Jojo, trabughjà anch’ellu ! Cinque minute dopu, anu intesu piu ‘gno, u rimore di u legnu chi capisciutava indè l’acqua. Santavugliati, anu cuminciatu da fallà sin’a u fiume pinsendu ch’elli avianu da trove a Jojo sticchitu mortu, in duie o tre pezzi.. Pinsate..fallandu pianu pianu, anu trovu un nostr’amicu chi se ne cullava, senza nulla di rottu, appena insanguinatu. L’avia corsa puru brutta ! L’anu dumandatu subitu cum’ellu avia fattu per sfrancassi cusi.
Ellu, tranquillu, l’ a rispostu senza manera « ..umbeh.. induve passava u pinu, passava anch’eiu e quand’ellu saltava saltava anch’eiu.. »

Vecu chi, incu e cacciate di Jojo, aghju scrittu abbastanza per oghje. Quelle di Titine aspettaranu un pocu.
A dopu, o zittè, per un altra veghjata si vo vulete !

PS.. le blog que vous parcourez, fait partie d’un site dédié à l’apprentissage de la langue corse. Si vous voulez le découvrir, cliquez sur l’image ci-dessous…

 

Ghjente di Filosorma

Il existe en Filosorma pas mal de gens pittoresques. De ceux dont on dit là-bas, « ch’elli fanu u so pruverbiu », qu’ils font leur proverbe. En d’autres termes, qu’ils se signalent à l’attention des historiens de la macagna et des compilateurs de cacciate (saillies drolatiques) par la régularité et la grande, très grande qualité, de leur production. Comme ils ne le font pas toujours exprès, il n’est pas question que je les cite. Les fins connaisseurs de la vallée les reconnaîtront et j’éviterai ainsi un motif de discorde avec leur parentèle. Et pour être tout à fait tranquille, je n’évoquerai que les anecdotes dont moi et les miens avons pu être les involontaires et hilares victimes. Je le ferai en corse parce que la musique de la langue est le condiment nécessaire mais je traduirai en français par égard pour ceux qui ne peuvent pas, pas encore, apprécier cette cuisine épicée.

J’avais alors une quinzaine d’années. Age délicat où tout garçon normalement constitué se pose une question fondamentale: suis-je séduisant? Aussi, étais-je très impatient de rencontrer une cousine qui vivait au Niolu et dont ma mère me disait qu’elle était, elle aussi, impatiente de me voir. Quand j’étais gamin, elle me trouvait fort beau et le disait haut et fort. Charmante perspective que de rencontrer une dame au goût si sur. J’ai donc entrepris avec un vif intérêt la tournée des village avec comme point d’orgue, la visite de cette dame. Je me souviens avec précision de la maison, du couloir et du salon où elle se tenait et puis aussi de son commentaire immédiat lorsqu’elle m’a enfin aperçu…

« E quessu Tony, ma un la dicu piu ch’ellu è bellu, ma cum’ellu è inguffitu, cusi goffu!! » Ce qui en bon français nous donne « C’est celui-là Tony, mais je ne dis plus qu’il est beau, mais comme il a enlaidi, comme il est laid!! » Charmant et très rassurant quand on se pique de plaire. Goûter amer arrosé du sempiternel orgeat au parfum de soupe à la grimace. Bon, quelques dizaines d’années après, il m’arrive encore d’avoir droit lorsque j’arrive à ce fameux « cusi goffu » passé en forme de légende familiale. Cela faisait beaucoup rire ma maman pour qui de toutes façons, il me semble que quoiqu’on en dise, j’étais le plus beau.

Ma Maman… elle adorait rire et racontait avec talent les histoires dont parfois elle avait été la victime involontaire. Même dans le tragique parfois. Il faut savoir qu’elle avait eu la douleur de perdre son mari, mon père, alors que je n’avais que trois ans. Lors de son premier séjour au village, il lui avait fallu endurer la litanie des condoléances qui ravivait la tristesse. Elle n’avait certes pas envie de rire et pourtant, quarante et cinquante ans plus tard, si campava, elle se marrait en nous contant pour la enième fois, sa rencontre avec un bonhomme réputé pour sa spontanéité, qui était venu à sa rencontre per fà i so duveri.. remplir ses obligations.

Mamma era nant’a muraglieta, vicinu di a casa e vede chi s’affaca quellu C. U tipu s’avvicina e li face:

Ellu…allora, m’anu dettu chi era mortu u to maritu. Chi vole fà, è a vita..

Mamma… è cusi..ai puru raggio..

Ellu.. ma era pinzutu?

Mamma.. inno era corsu!

Ellu.. era corsu?! Allora è altru!

Mamma…era corsu e paesanu postu chi era natu indè u Mansu.

Ellu.. un paesanu di u Mansu!! Allora cambia l’affaru!!

For di ride chi vulete fà?

Maman était assise sur la muraillette, proche de la maison et voit s’approcher C. Le type s’approche et lui dit:

Lui.. alors, on m’a dit que ton mari était mort. Qu’est ce que tu veux faire, c’est la vie..

Maman.. c’est ainsi, tu as raison..

Lui.. mais il était continental?

Maman.. non, il était corse!

Lui..il était corse?! Alors c’est autre chose!

Maman.. il était corse et d’ici puisqu’il était né au Mansu.

Ellu.. un du Mansu!! Alors l’affaire change!

A part rire, que voulez vous faire?

Rien que sur cet homme là, maladroit mais fort gentil, je pourrais écrire des pages. Je ne m’interdis pas de le faire. Le Filosorma n’est pas qu’une vallée, un fleuve et des montagnes. Il y avait des gens aussi même si aujourd’hui on ne s’en rend plus tout à fait compte..

PS.. le blog que vous parcourez, fait partie d’un site dédié à l’apprentissage de la langue corse. Si vous voulez le découvrir, cliquez sur l’image ci-dessous…