Archives par étiquette : finzione

Una veghja per capud’annu

Speru chi, avete tutti passatu un bon Natale in famiglia. A mo manera di prigavi un bon capu d’annu, è d’incippà un grand’ focu.
E quessa ben chi u tempu sia assai dolce. Virtuale u focu, ma u core ci è !
Dunque, bon capu d’annu.

Eppo, m’aghju da fà un rigalu chi v’appruffitara dino. Una veghja davant’ a u fucone incu storie in lingua nustrale. Storie chi arrecanu a paura. So e piu belle. Quandu m’arrestaragghju di parlà, puderete sente castizzà e ceppe , Spinghjite u lume, agguardate u focu e si un’avete a paura di e cose sopranaturale, statemi da sente sine a a fine.
So storie di tempi fa. Un ci era ancu electriccità in paese. E quandu ci vulia da fà u giru di a casa per cullà in camara, era impauritu. A lampana a petrollu un n’alluminava tantu e in circondu, ballavanu ombre belle spaventose.
A Corsica è una terra induve so puru prisente i spiriti. Qui un credu a nulla. Qualla, ci so assai cose ch’un riescu da spiegà,
Tenite..mi pare d’avè parlatu diggia di i mo zii, chi eranu tutti o guasi tutti, pertuti per queste culunie. Unu, u tintu, si n’è mortu in un accidente mentre u so ultimu viaghju. U car ch’ellu s’avia pigliatu è trabughjatu indè un travu. Mamma mi cuntava chi, à u mumentu esattu di a so morte, tutti i cani di u paese si so trovi sott’a i purtelli di a casa. Anu abbaghjatu a a morte. U dispacciu un è ghjuntu chi assai piu tardi. Ma a famiglia sapia diggia chi un dolu era accadutu. Cumu spiegà quest’affaru ? Mi pare chi l’ultimu fiatu di quellu chi sa ch’ellu a da more si ne andatu sin’a i soi. E incu tamanta forza chi l’amimali, ch’un anu persu quante noi, a percezzione di certe cose, l’anu entesa puru bè.
A morte. Cio chi m’arricava di piu a paura, è ch’ella annunciava a so affacata. A casa s’empia d’un odore di cera. O allora si sentia quante u rimore di un rilogiu. I finzione si facianu sente, pichjandu a a porta. Avianu qualcosa da di a i cristiani. Queste cose l’aghju viste e vistu dino personne chi aprianu porte e purtelle, dumandandu a l’anima santa di lascià a casa.
Aghju amparatu certe preghere mentre a notte di Natale. E si un le possu insignà, chi so masciu, l’adopru certe volte. U piu bellu e ch’ella marchja ! A pena in capu si ne va per quellu chi ne suffria e eiu bocchipensuleghju dopu avè pigliatu l’ochju.
A storia chi mi santavugliava di piu, s’ è passata in valle di l’Onca. A m’anu conta i duie omi a chi è stalvata. Seranu state cinque o sei ore di sera, in piazzile incu e capre e i cani. Si ne fallava pianu pianu a notte. Tuttu d’un colpu, anu entesu sopra elli, ma senza vede nulla, u rimore di una carretta chi passava. Incu mughji. Per fami capisce cio chi eranu questi mughji, l’anu paragunati a quelli di una dona ch’omu pulsaria. So fughjiti i cani. Si so sbandate e capre. Anu messu parechje ore a trovele. Parechji anni dopu, aghju sapiutu ch’elli avianu entesu a squadra d’arroza. A carretta chi si ne porta i dannati. Si vo leghjite « le cheval d’orgueil », vechju libru scrittu da Jakez Helias, vederete chi in Brittania dino, anu a listessa carretta. A chjamanu l’Ankou.
Allora, ditemi appena, dopu queste storie, cume si po omu trove u sonnu, quandu avete dece ani e ancu di piu ?
Basta di agguardà u focu e di sente a musica di e ceppe, di agguardà a brusta e omu trova torna a pace, a mezz ‘ a i soi.
Bon capu d’annu a tutti. Un n’appiate paura. Girate u vostru sguardu versu quelli chi vo tenite caru e chi vi tenenu caru e tuttu andara per u megliu !

PS.. le blog que vous parcourez, fait partie d’un site dédié à l’apprentissage de la langue corse. Si vous voulez le découvrir, cliquez sur l’image ci-dessous…